CEDO a găsit Moldova vinovată în cazul lui Lilian Căldărări, în vârstă de opt ani

La 29 noiembrie 2011, în clinica stomatologică de stat din Chișinău, după anestezie generală cu halotan, la Lilian Căldărări, în vârstă de opt ani, s-a oprit inima, iar pe 2 iulie CEDO a găsit Moldova vinovată de încălcarea articolului 2 din Convenție în aspect procedural și a obligat statul să plătească familiei 20 de mii de euro despăgubiri și 2520 de euro cheltuieli judiciare.

Povestea a început cu șase zile înainte de incident. Pe 23 noiembrie, băiatul a venit la clinică împreună cu bunica sa din cauza unor probleme la dinți, iar stomatologul a propus tratarea lor sub anestezie generală; atunci, anesteziologul a indicat analize și o vizită la medicul de familie.

Pe 29 noiembrie, Lilian s-a întors deja cu mama sa, Virgilia Căldărări. Potrivit dosarului, ea a comunicat că băiatul avusese recent o reacție alergică, însă anesteziologul nu a văzut contraindicații și a încadrat cazul ca fiind cu risc scăzut.

Imediat după administrarea anestezicului, starea copilului s-a agravat brusc: pulsul i-a scăzut, inima s-a oprit pentru câteva minute, apoi a fost resuscitat și transportat de urgență la spitalul municipal pentru copii. După aceasta, el s-a aflat câteva luni în comă cerebrală, iar lezarea creierului a dus la paralizie totală și la stare vegetativă.

În fișa medicală se afla un formular de consimțământ semnat pe 23 noiembrie 2011, însă acesta era întocmit pe numele altui pacient. Promo-LEX arată și că, în ziua presupusei semnări, mama băiatului nici măcar nu se afla în clinică.

În aceeași zi, Ministerul Sănătății a creat o comisie de specialiști. Peste trei zile, aceasta a decis că anestezia a fost efectuată corect și s-a limitat la recomandarea unei instruiri suplimentare și a reevaluării a doi medici.

Mai departe, dosarul a mers ani la rând în cerc. În august 2012, Virgilia Căldărări a depus o plângere la poliție, în septembrie procuratura a pornit un dosar penal pentru neglijență medicală, dar ulterior acest dosar a fost închis de trei ori.

Concluziile experților moldoveni nu au găsit încălcări. În schimb, în 2014, Institutul „Mina Minovici” din București a ajuns la o altă concluzie: oprirea activității cardiorespiratorii a fost o reacție adversă la halotan, fără semne de șoc anafilactic.

Procuratura a închis dosarul penal în aprilie 2015, însă judecătorul de instrucție l-a redeschis în octombrie 2015, indicând că audierile martorilor erau identice, cuvânt cu cuvânt, și păreau o formalitate. Curtea de Apel Chișinău a confirmat această hotărâre în februarie 2016.

A urmat o nouă audiere a mamei și o altă închidere a dosarului din aceleași motive. În februarie 2017, judecătorul de instrucție a dispus o a doua redeschidere a anchetei, însă mai departe a urmat doar o nouă audiere a asistentei medicale și, la 31 iulie 2017, a treia și ultima încetare a urmăririi penale.

CEDO a considerat o asemenea activitate a autorităților superficială și prea îndelungată: aproape cinci ani, dintre care acțiuni reale de anchetă au avut loc doar în primele două ani și jumătate. Curtea a remarcat separat că ancheta nu a verificat direct aparatul de anestezie, nu a clarificat dacă clinica avea dreptul să folosească halotanul la copii în regim ambulatoriu și nu a stabilit dacă istoricul alergic al copilului necesita o pregătire mai atentă sau chiar spitalizare.

Guvernul Moldovei a susținut că personalul medical i-a explicat mamei în mod clar și accesibil esența tratamentului, iar familia trebuia să meargă în instanța civilă. CEDO a respins aceste argumente: fără o anchetă completă privind vinovăția, acțiunea civilă nu oferea, în esență, o șansă reală la despăgubire.

Avocatul familiei, Dmitrii Slușarenko, a numit cazul simplu și important în același timp: „Ce înseamnă în practică un consimțământ informat, dat cu înțelegerea faptelor, și nu doar un formular semnat în grabă și fără explicații?”. Potrivit lui, curtea a pus exact această întrebare despre modul în care medicii trebuie să explice tratamentul pacientului sau părinților unui minor.

Vadim Vieru, director de programe la Promo-LEX, a spus că „atunci când viața pacientului este pusă în pericol, autoritățile trebuie să clarifice faptele în mod serios și într-un termen rezonabil, iar persoana vătămată trebuie să aibă acces real la despăgubiri”. În asociație consideră că decizia este importantă nu doar din cauza sumei acordate, ci și pentru că ar trebui să determine autoritățile să schimbe modul de investigare a cazurilor de neglijență medicală.

Decizia nu este încă definitivă: în termen de trei luni, oricare dintre părți poate cere trimiterea dosarului la Marea Cameră a CEDO. După intrarea hotărârii în vigoare, statul va avea încă trei luni pentru a plăti banii, iar executarea și măsurile generale vor fi monitorizate de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei.